Istoria românilor de la origini și până astăzi (Vol. 2)
59,70 lei
Modernitatea nu le-a adus românilor numai necazuri, precum căderea sub dominație otomană, războaiele ruso-austro-turce duse pe teritoriul lor, grecizarea și levantinizarea la vârf, intrarea Bucovinei în sistemul statal austriac, pierderea Basarabiei și ocupația militară rusească. Ea a favorizat, în același timp, trecerea la cultura în limba română, dezvoltarea sentimentului național și a conștiinței unității tuturor românilor, edificarea instituțiilor proprii în acord tot mai mare cu Occidentul, unitatea statală, independența politică, înălțarea României la rangul de regat european, întregirea statului cu teritoriile locuite majoritar de români, ca și o viață culturală de înalt nivel, sprijinită de autori și artiști de rezonanță europeană și mondială, ca A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu.
Criza politică interbelică și dictaturile extremiste care au târât țara în pragul neantului, prin amenințarea cu dizolvarea totală, pierderea de teritorii și vieți, prin participarea la Holocaust și la dublul război – în Est și în Vest –, instaurarea dictaturii de extremă stângă pentru jumătate de secol – și exterminarea în Gulag a României burgheze – nu au anihilat forța regeneratoare a națiunii române, permițându-i să se reconstruiască, să se redefinească și să fie, cu bune și cu rele, ceea ce este astăzi.Al doilea volum al sintezei Istoria românilor de la origini până astăzi parcurge epoca modernă și contemporană, urmărind în continuare emergența și coagularea unei identități colective neolatine – unica din partea răsăriteană a Europei – și a unei statalități aflate în curs de cristalizare și de adaptare la cerințele unei vieți interne și internaționale tot mai complexe.
Cartea lui Ovidiu Pecican este un bun prilej de etalare a profilului unei națiuni plasate între tendințele tradiționaliste și cele novatoare, într-o epocă punctată de procese modernizatoare și de sincope sociale, de acte politice și militare îndrăznețe și de eșecuri răsunătoare, dar mai presus de toate de neașteptate manifestări ale unui noroc istoric de durată.
Pe parcursul acestui volum din Istoria românilor de la origini până astăzi, statalitatea românească se împlinește, apar figuri memorabile, dar și cumpene și abisuri, urmate de redresări aproape neverosimile, semn al viabilității idealurilor poporului nostru și al strădaniilor acestuia de a le împlini.
Într-un spațiu pe care un filosof al istoriei îl socotea a fi „al extincției”, unde pe parcursul mileniilor au pierit atâtea seminții, istoria modernă și contemporaneitatea românilor acreditează motive de optimism istoric și scot în evidență capacitatea acestui popor din din estul Europei de a-și afirma pe mai departe bucuria de a trăi, chiar și atunci când exodul și precaritatea demografică, schimbările climatice și criza ecologică generală par să constituie o serioasă amenințare la adresa existenței sale.
Ovidiu Pecican spune fără concesii lucrurile pe care orice cititor interesat de istoria românească se cuvine să le știe, sprijinindu-se pe viabilitatea celor mai recente rezultate ale cercetării istorice, dar și preluând din cei vechi lucrurile prețioase pe care aceștia le-au transmis ca moștenire. O lectură obligatorie!