Phronesis marketing

50,00 lei

Clienții BOOKFEST CHIȘINĂU pot achiziționa cu cardul, la suma de 160 MDL accesând link AICI

Această carte se adresează celor care nu au impresia că știu deja totul despre publicitate:
– celor care lucrează în publicitate, ca și
– clienților agențiilor de publicitate;
– celor care au vechime în domeniul marketingului, dar și
– celor care se află în situația de a lua, în cunoștință de cauză, decizii de marketing și de alocare a bugetului,
– celor care desfășoară cercetări de piață, analizează date și își adaptează în mod constant strategiile de marketing la un mediu de afaceri aflat în permanentă schimbare, în scopul obținerii celor mai bune rezultate.

Dacă ești deținătorul unei afaceri mici care are ambiția de a ajunge o afacere mare sau dacă lucrezi deja de multă vreme în
marketing în cadrul unei organizații mari, această carte este pentru tine. Te va ajuta să începi de la zero sau îți va da idei noi despre cum
să îți îmbunătățești strategia de marketing și cum să o implementezi mai bine pentru a obține rezultate profitabile pe termen lung

„Sunt absolut încântat de cât de bună – și necesară – este această carte. Ești un David Ogilvy din perspectiva clientului!”
Rory Sutherland, vicepreședinte Ogilvy UK, autor al cărții Alchemy: The Surprising Power Of Ideas That Don’t Make Sense

Vîlsan este o raritate, un CMO cu decenii de experiență practică, dar care a reușit să dedice timp și studiului celor mai recente teorii,
iar acum scrie o carte despre cum se raportează teoria și practica una la cealaltă.”
Paul Feldwick, autorul cărții The Anatomy of Humbug

Capitole:
– Cum funcționează publicitatea: scurtă istorie a cinci teorii fundamentale
– Poate departamentul de marketing să fie responsabilizat prin măsurarea randamentului capitalului investit (ROI)?
– Arta și știința din spatele procesului de construire a strategiei unei companii
– Phronesis marketing
– Cum să construiești o strategie de marketing de succes
– Marketingul într-o lume digitală – o perspectivă
– Cum pot lupta brandurile mici cu cele mari. Cazul băuturilor spirtoase artizanale/craft …
– Organizarea departamentului de marketing
– Rost și scop: programele de responsabilizare socială
– Concluzii
– Anexa 1: Testul de eficacitate în marketing
– Anexa 2. Unii cumpărători şi creatori istorici de branduri artizanale / craft

SKU: 9786069557617 Categorie: Etichetă: