ILUZIA FERICIRII. CUM SĂ ÎNȚELEGEM DORINȚELE ȘI FRUSTRĂRILE OMENEȘTI

SKU: 9789975172929 Categorii: ,
Greutate 0,8 kg

12000 lei

2 în stoc (poate fi pre-comandat)

Descriere

Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare.

De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.

„Iluzia Fericirii” nu este o carte antifericire, fiindcă nu mi-am propus să lupt împotriva fericirii, ci să demasc impostura acestui concept confuz, să dezvălui caracterul său speculativ și conjectural. În paginile cărții argumentez că fericirea este o iluzie, și e una pernicioasă, care induce aspirații nerealiste și ne îndepărtează de ceea ce contează cu adevărat în viața unui om: micile bucurii cotidiene, împlinirea existențială, realizarea vocației; toate aceste stări noi le putem trăi chiar și pe fundal de pierderi, depresii și suferințe, fără a ne mâhni la gândul că ne lipsește emblematica fericire. — Dorian Furtună

… Iluzia fericirii se mai ținea pe un singur mit, cel al „copilăriei fericite”. Oamenii își ziceau: viața unui adult e dură și plină de încercări și pierderi, dar ce ani frumoși am avut când eram mic… Ah! Și cum se bucură și copiii mei acum de vârsta lor.
Însă cu moda asta de a căuta insistent traume în propria copilărie, se pare că și ultima și cea mai trainică redută a iluziei fericirii va cădea. Unde și te uiți, găsești vedete sau nevedete care își scobesc psihanalitic trecutul pentru a descoperi acolo urâțenii, ba chiar își inventează tot felul de traume ipotetice, pentru a justifica vreo psihoză sau nevroză din prezent, adeseori tot închipuită.
Luați de valul psihanalizării vulgare și conduși de un masochism greu de explicat, oamenii din proprie inițiativă își înnegresc trecutul copilăresc, un trecut care, dacă nu era pe deplin fericit, avea totuși o puritate a sa.
Lăsați creierul în pace, nu săpați în el, că faceți „găuri” acolo, nu curățenie și terapie… )
Știu, în viață există de toate și există multe rele, încă de la vârste mici. Despre efectul traumatic al unor copilării am scris câteva capitole în cartea „Homo aggressivus” și vorbesc de el și la lecțiile mele. Deci sunt în temă, sunt informat. Dar in prezent observ altceva – o exagerare a fenomenului, o patologizare forțată a normalității.
Unele stări și procese oarecum firești, proprii dezvoltării omului pe toată durata istoriei sale, iată că sunt azi blamate în mod categoric și clasificate ca toxice. Nu se mai ține cont că durerea, frustrarea și stresul fac parte din viață, ele sunt necesare pentru formarea unui caracter și a unui psihic robust și rezilient. Iar un copil supraprotejat va fi mai vulnerabil la stresul și la provocările vieții decât unul crescut, să zicem, în vremurile sovietice. Comparativ cu acele copilării, de acum câteva decenii, azi copiii cresc în medii psihosociale și tehnologice mult mai nocive, iar pandemia de anxietate și depresie prin adolescenți dovedesc asta. Aș putea aduce zeci de studii în confirmarea a ceea ce afirm aici.
Mai pe scurt, dacă stai să-i asculți pe psihanaliști și pe alți psihologi care vânează clienți, toată omenirea e grav traumatizată din primii ani de viață, de propriii părinți mai întâi de toate… Pshihanaliza a înlocuit păcatul originar creștin, punând în locul lui trauma originară freudistă. (Nu mai comentez aici că Freud însuși a citit incomplet opera lui Sofocle și a interpretat greșit / tendențios tragedia lui Oedip). Există studii și despre aceste erori ale lui.
Te întrebi, așadar: cum de a supraviețuit omenirea în istoria sa, dacă mai toții copiii au traume? Si cum de am clădit civilizatia asta, opere, artă, tradiții, cultură, dacă se presupune că suntem cu toții sperieți din pruncie și suferinzi de tot felul de complexe inventate abia acum un veac și ceva?… — Dorian Furtună

10 idei principale extrase din cartea Iluzia fericirii  — pe baza sintezelor, descrierilor editoriale și recenziilor disponibile:

  1. Fericirea, așa cum este definită social, este adesea o iluzie – conceptul de „fericire” nu are un criteriu universal sau obiectiv, ci este mai degrabă o construcție culturală și psihologică.

  2. Aspirarea colectivă spre fericire poate fi dăunătoare – insistând asupra ideii de fericire, riscăm să răspândim nefericirea și depresia atunci când realitatea nu corespunde idealului promovat.

  3. Nu există o formulă universală a fericirii – ideile despre fericire (de la Socrate până la filozofii moderni) variază enorm și nu pot fi reduse la o rețetă simplă de aplicat

  4. Fericirea nu este sinonimă cu plăcerea sau succesul – aceste stări sunt trecătoare și pot fi confundate cu fericirea doar în mod superficial.

  5. Relația dintre bine și rău – răul și suferința au o influență psihologică mai puternică decât binele, sugerând că suferința e parte integrantă din experiența umană.

  6. Modelele psihologice populare (de ex., piramida lui Maslow) compromit ideea fericirii – abordările tradiționale despre nevoi și satisfacție nu capturează complexitatea reală a fericirii.

  7. Adaptarea și „set point-ul” fericirii – oamenii se adaptează rapid la condiții noi, astfel că schimbările materiale sau sociale produc doar bucurii efemere.

  8. Fericirea egală pentru toți este improbabilă – discursul despre fericire universală ignorează realitățile sociale, diferențele culturale și circumstanțele individuale.

  9. Acceptarea suferinței și a emoțiilor „negative” este esențială – autorul sugerează că o viață împlinită nu exclude tristețea sau dificultățile, ci le include și le transcende.

  10. Alternative la „fericire” – în loc să urmărim obsesiv fericirea ca stare finală, Furtună încurajează concentrarea pe sens, bucurii cotidiene, vocație și realizări personale – chiar și în prezența suferinței.