Descriere
Cea dintâi deşteptare e când înţelegi că nu există un sens al vieţii de după moarte, aşa cum pretind religiile. A doua deşteptare, mai dureroasă, e când înţelegi că nu există un sens nici în viaţa pământească,
aşa cum pretind atâtea doctrine filosofice sau psihologice.
Abia în urma acestor deşteptări, care îţi indică lipsa oricărui sens de a fi, te vei găsi pregătit să-ţi adresezi întrebarea omenească cea mai esenţială:
„Pentru ce trăiesc eu?” Şi apoi să răspunzi în mod privat la ea.
Căutarea de sens te consumă în abstracţiuni şi te abate de la o preocupare mult mai importantă: să cunoşti pentru care dorinţe, ambiţii sau idealuri îţi vei trăi scurta şi unica viaţă care ţi-a fost oferită de loteria hazardului ceresc.