Cristi Danileț

Cristi Danileț s-a născut în 1975 la Vatra‑Dornei, România. Este judecător din anul 1998. Timp de doi ani a fost consilier al ministrului justiției, iar pentru șase ani a ocupat funcția de membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii.

Este membru fondator al asociației VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție prin intermediul căreia a dezvoltat programul EDUIURIS de promovare a educației juridice ce cuprinde site-ul resursă www.educatiejuridica.ro și paginile aferente de facebook și instagram, respectiv aplicația „Lege-n-Dar. Gândește legal!” ce poate fi descărcată gratuit în telefonul mobil.

Programul EDUIURIS constă în lecții de educație juridică nonformală pentru elevii din școli și licee, susținute de studenți și absolvenți ai facultăților de drept, care se țin în școli sau la tribunale, în mediul online sau în taberele „Legal Academy”. În cadrul proiectului sunt instruiți magistrați, avocați, polițiști, mediatori, consilieri juridici, studenți la drept cu privire la metodele și tehnicile de predare a educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, profesorii din școli sunt instruiți în domeniul dreptului în cadrul proiectului „Proful de juridică”. Unul dintre scopurile acestui proiect este introducerea în curriculum-ul școlar a unei noi materii: educația juridică. În prezent, proiectul se desfășoară în majoritatea județelor din România, precum și în Republica Moldova.