Adriana S. James

Dr. Adriana James este expert în domeniul programării neurolingvistice (NLP), al hipnozei, al NLP și al Time Line Therapy. Ea este autoarea Time Line Therapy Made Easy și coautoarea The Secret of CreatingYourFuture® (alături de Tad James).

Totodată organizează cursuri și seminare în SUA, Africa de Sud și Australia, dar și în Japonia și în țări europene, dobândind recunoaștere internațională în acest nou domeniu ca una dintre foarte puținele femei de succes care au atins gradul de Master Trainer of  NLP. Este și o autoare activă de articole pe www.NLPCoaching.com, dezvoltând noi tehnici de analiză, logică și gândire critică. Adriana este Master Trainer al tehnicilor Time Line Therapy®, metodă prin care le arată oamenilor cum să scape de temerile acumulate și de alte emoții negative din trecut.

Adriana s-a născut în  România, într-o familie pătrunsă de tradițiile și valorile clasice ale individualismului și muncii asidue. La 22 de ani, și-a încheiat studiile de licență la Conservatorul de Muzică din București. A dobândit apoi o diplomă de master în muzica clasică, specializarea Vioară, ajungând într-un final concertmaistru la Opera din Sydney.

În 1998, ea a devenit Trainer Certificat de NLP, absolvind câțiva ani mai târziu programul de Master Trainer în domeniu. Adriana a părăsit lumea muzicii clasice pentru a-și deschide propria Companie de Training NLP în Sydney, Australia. Și-a continuat studiile în domeniu, obținând o diplomă de doctorat în studii ezoterice. În prezent locuiește în SUA. A călătorit și a studiat culturile din aproximativ alte douăzeci de țări și a remarcat cum nivelurile valorilor se reflectă în gândire și creează fie conflict, fie pace. Asta i-a oferit o cunoaștere profundă a nivelurilor și a evoluției. Dr. Adriana James este un model puternic și pozitiv pentru femeile din întreaga lume. Căldura și inteligența ei autentică, împreună cu dorința ei de a împuternici oamenii, sunt încântătoare și irezistibile.