Descriere
Cioara se pare că e unica ființă care ne poate privi pe noi, oamenii, de sus, cu o oarecare înțelegere și, vreau să cred, cu o doză de ironie păsărească.
Stăpânii de pisici ar putea afirma că simt aceeași atitudine din partea micilor feline domestice. Doar că ciorile ne văd global, ne văd colectiv, în afara confortului nostru casnic. Ele privesc agitația lumii și traseele noastre în tot haosul ordonat care ne caracterizează.
Cioara se pare că este pasărea care desfide omul ca nicio altă vertebrată sălbatică. Nici măcar câinii vagabonzi nu au tupeul și dibăcia unei ciori de oraș. Și numai ciorile obișnuiesc să stea pe crucile de cimitir, urmărind drumul nostru final, în țărână, ca un gest al unei persiflări pe care o încasăm postum din partea lor. pierderea, răsăritul cosită, copilul suficient o viață traversăm, facem biologie, cărți. Ele privesc agitația lumii și traseele noastre în tot haosul ordonat care ne caracterizează. Cioara e pasărea care desfide omul ca nicio altă vertebrată sălbatică. Nici măcar câinii vagabonzi nu au tupeul și dibăcia unei ciori de oraș. Și numai ciorile obișnuiesc să stea pe crucile de cimitir, urmărind drumul nostru final, în țărână, ca un gest al unei persiflări pe care o încasăm postum din partea lor.
Selecții din carte (realizate de către dl. Nicolae Dandis)
- Omul își închipuie că e stăpân pe lume, dar, privit din afară, nu e decât o ființă vulnerabilă, prinsă în aceleași legi biologice ca toate celelalte vietăți.
- Fericirea nu este un scop atins, ci mai degrabă o iluzie care alimentează căutarea necontenită a omului.
- Suferința nu e un accident, ci o condiție firească a vieții, o dovadă că existăm și că suntem conștienți.
- Libertatea absolută nu există – fiecare alegere este constrânsă de instincte, cultură, educație sau de limitele realității materiale.
- Cunoașterea omului e parțială și relativă – cu cât știm mai multe, cu atât înțelegem mai clar că nu putem atinge adevărul în întregime.
- Moartea nu e doar sfârșitul vieții, ci și oglinda care ne obligă să chestionăm sensul existenței.
- Orgoliul uman este cel mai mare paradox: omul se crede superior, dar acțiunile sale distrug exact mediul de care depinde supraviețuirea lui.
- Cultura și filosofia sunt tentative de nemurire, prin care omul lasă urme dincolo de propria viață biologică.
- Omul și animalele nu sunt atât de diferiți – doar gradul de conștiență și simbolizare îi separă, nu natura lor fundamentală.
- Dialogul dintre om și cioară este, de fapt, un dialog al omului cu propria conștiință critică – acea voce care îl obligă să vadă limitele și contradicțiile ființei sale.
